CONSILIUL LEGISLATIV
Aviz nr. 1210 / 2015
AVIZ
referitor la propunerea legislativă pentru modificarea art.16 alin.(1) din Legea nr.334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale
Analizând propunerea legislativă pentru modificarea art.16 alin.(1) din Legea nr.334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, transmisă de Secretarul General al Senatului cu adresa nr.B498 din 13.10.2015,
CONSILIUL LEGISLATIV
În temeiul art.2 alin.(1) lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(1) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,
Avizează favorabil propunerea legislativă.
1. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art.16 alin.(1) lit.e) din Legea nr.334/2006, în sensul anulării limitării tipurilor de acțiuni pentru care se pot închiria spațiile aflate în patrimoniul partidelor politice.
Prin conținutul său normativ, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, iar în aplicarea prevederilor art.75 alin.(1) din Legea fundamentală, prima Cameră sesizată este Senatul.
2. Pentru respectarea normelor de tehnică legislativă, textul propus pentru lit.e) trebuie să fie redat între ghilimele.
PREȘEDINTE
dr. Dragoș ILIESCU
București
Nr.